19 februarie 2008

Cu casa la control

Inchei protestul pentru doua, trei momente pentru ca nu ma pot abtine. (Sa spunem ca aceasta va fi o scurta pauza de publicitate.)

Asadar, motivul: mare articol mare in Ziarul de Iasi.

"Casa care se plateste singura", acest elogiu imobiliar cu mandrie scris de Cristina Orheanu despre care nu stiu cine este, dar banuiesc ca nici n-as vrea mi-a "inveselit" vazul si gandul. Si auzul. Frumos se mai rostogoleau in ureche cuvintele ei citite de mine cu voce tare ca sa fiu sigura ca pricep. Trec repede peste faptul ca n-am inteles deloc ce e casa care se plateste singura (desi, invatasem eu candva la scoala, ca titlul trebuie sa spuna totul dintr-o data pe cat se poate, sa fie limpede ca apa mea de la chiuveta) si, drept sa zic, nici supratitlul nu m-a ajutat ("Solutie posibila de curand si la Iasi").
De inceput n-am putut trece asa de repede: "Cresterea pretului chiriilor a creat la Iasi o situatie aparent paradoxala: casele care se "platesc" singure." Ori nu mai stiu eu ce e aia fraza corect si coerent scrisa, ori nu ma prind care e paradoxul. Oricum, in nici o varianta nu ies bine, dar ideea tot as vrea s-o ghicesc.
Apoi. Din categoria "una spunem, alta fumam", imi plac articolele care zic ceva in introducere (doar introducerea atrage cititorul, cine mai citeste ziarul de la coada ca mine?) si uita pe la mijlocul povestii ce s-a zis initial. Ce conteaza ca tu mai intai imi destainui ca "chiriile au ajuns sa fie in unele cazuri aproape egale cu ratele care se achita pentru achizitia unui apartament", iar pe parcurs eu aflu ca egalul asta nu-i chiar egal, ba seama destul de bine cu un plus.
"Apartamentele cu doua camere din zona Tatarasi se vind in medie cu circa 60.000 de euro si se inchiriaza cu aproximativ 300-350 de euro. Rata la un credit pe termen lung egal cu valoarea apartamentului de doua camere este, in medie, de 450 de euro. Aplicind acelasi rationament, putem observa ca diferenta fata de chirie este circa 100-150 de euro."
Ei, m-am linistit! Doar 150 de euro in plus din salariul meu total de 250-300 de euro (pe care inca nu il am, dar asta [s-ar putea] ma asteapta) pentru urmatorii 30 de ani si la 60 de ani voi fi fericita. Fericita ca voi putea muri stiind ca nepotul sau nepoata mea care si asa m-au rupt de bani la toate Craciunurile vor putea mosteni de la mine un apartament in Tatarasi cu care oricum nu vor face nimic pentru ca atunci va fi bun de demolat.
Dar ce sa-i faci, autoarea aplica un rationament (apropo, imi place ca o simpla scadere e asa un mare rationament), pacat ca nu tot un rationament aplica si cand alege titlurile, daca le-o fi ales ea. Daca nu, imi cer scuze! Cum pana mea, in urma rationamentului aplicat, e aia o casa care se plateste singura daca eu si nu casa platesc la o rata care ma cocoseaza in locul unei chirii care ma cocoseaza si ea, dar mai putin?
Nici nu mai zic ca nu s-a pomenit de avans, de impozite si de mai noua decizie a bancilor de a nu mai acorda credite imobiliare persoanelor cu venit sub 500 de euro. Si nici de greselile de gramatica sau de ortografie sau de ce-a mai bajbait ea pe la final ca doar nu este important ca un jurnalist sa se documenteze si sa scrie si rescrie pana cand iese treaba bine.

Numai la CuzaNet iti erau intoarse stirile si de zece ori daca nu reuseai naibii sa cuprinzi alea 5 intrebari. Oricat de enervant ar fi fost atunci macar pot sa fiu sigura ca oricare dintre colegii mei care au trecut cu bine de fluxurile zilnice e in stare sa scrie ceva, daca nu extraordinar de placut la citire, sigur complet si corect.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Go, go, go, you press-killer! Si da, si scaderea e un rationament, daca nu cumva chiar o cheltuiala de aritmetica.

Anonim spunea...

ce-ai face daca ti-ar cere sefu' un articol din asta? ...altfel zbori!

Ether spunea...

Eu inca traiesc cu impresia ca unii sau altii ce casca gura pe bloguri nu-nteleg nimic din ceea ce citesc. Asta ca sa ma refer atit la articolul tau anterior si-n special la comentariul anonimului...

P.S: Cind (n-)am sa lucrez in domeniul jurnalismului am sa astept cu inima la gura aparitia unui sef care sa-mi ceara articole analfabete. Doamne ajuta!

Sim Filip spunea...

@ gramaticu': interesanta metafora :))
@anonim: inteleg sa te semnezi anonim cand vorbesti despre ceva care te-ar putea trimite la moarte, dar nu cand iti exprimi parerea pe un blog. si cred ca se stie ca eu aleg sefii deci n-as prea permite sa fiu "zburata".
@silvia: si eu traiesc cu impresia :D si mai cred ca de-al dracului ai scrie gresit (eventual in noua ta limba) daca ai avea un sef care te-ar pune sa scrii la comanda.

Ether spunea...

Noua mea limba :))? Mi scuzi dar nu te-am gasit pe Mess sa ma lamuresti cu aceasta chestiune, stiu ca asta nu-i forum :P.

Sim Filip spunea...

Sint sigura ca iti poti oricand inventa propria limba :D

Adriana Bîrsan spunea...

Simpatic finalul! ;)